Urmează să fie disputată dubla cu Nordsjaelland, din turul III preliminar Conference League, iar Gigi Becali nu s-a uitat la bani! Latifundiarul din Pipera, patronul FCSB, a băgat mâna adânc în buzunar pentru organizarea meciului care va avea loc pe stadionul din Ghencea. Meciul se va „adjudeca” pe stadionul de 100 de milioane de euro, iar pentru partidă s-au cheltuit sume considerabile. Iată mai jos, în articol, cât plătește patronul roș-albaștrilor.
Dubla cu Nordsjaelland din turul III preliminar Conference League va avea loc în data de 10 august, la ora 21:30. Returul va avea loc în orașul Farum, peste o săptămână. Pentru partida care va avea loc pe stadionul din Ghencea, Gigi Becali a băgat mâna adânc în buzunar. Latifundiarul din Pipera a închiriat arena de la CSA Steaua, iar costurile sunt pe măsură. Cheltuielile depășesc 200.000 de euro!
Efortul financiar va fi considerabil pentru echipa roș-albaștrilor patronată de Gigi Becali, luând în considerare atât meciul tur, cât și cel din deplasare. Pentru meciurile cu vicecampioana Danemarcei, patronul FCSB trebuie să asigure nu doar firmă de pază, ci și firmă de catering, charterul, dar și alte cheltuieli.
Vezi și CE SCRIE PRESA DANEZĂ DESPRE GIGI BECALI. SCANDINAVII L-AU FĂCUT „NEBUN” PE OMUL DE AFACERI ROMÂN
Pentru partida care se va disputa joi pe stadionul din Ghencea, Gigi Becali plătește pentru sistemul de operare al arenei în jur de 35.000 de euro. De altfel, pentru firma de pază, stewarzi și firma de catering mai scoate din buzunar 25.000 de euro. În total, latifundiarul plătește pentru dubla din București suma de 60.000 de euro. De altfel, până la 200.000 de euro, va cheltui pentru deplasarea în Danemarca, în retur. Pentru deplasarea din retur, Gigi Becali plătește în jur de 100.000 de euro pentru aeronava care îi va duce pe jucători pe teritoriul danez. Cazarea la hotel va fi de 40.000 de euro, conform GSP.
La meciul care se va disputa pe stadionul din Ghencea sunt așteptați mii de suporteri. În primele patru ore de când au fost puse la vânzare biletele, s-au vândut 12.000 de tichete. De altfel, este prima revenire în ultimii 11 ani ai echipei FCSB pe arena din Ghencea.
Sursă foto: CANCAN.RO